Filmul Sound of Freedom a generat vâlvă în vara acestui an, mai întâi ca rival de box office al lui Indiana Jones, iar apoi ca film controversat și curajos, abordând subiecte tabu și foarte periculoase pentru „deep state” (concept care presupune existența unor structuri sau grupuri secrete, de obicei în cadrul guvernului sau al altor instituții puternice, care lucrează din umbră pentru a influența politica și deciziile guvernamentale, adesea în afara proceselor democratice și a supravegherii publice). Nu am vrut să scriu nimic despre film, chiar dacă l-am văzut ocazional. Recunosc, am vrut să mă feresc de eticheta de „încuiat” sau „bigot”, așa cum au ajuns toți apărătorii bunului simț din lumea civilizată și democratică, adică toți cei care ar aprecia valorile promovate în Sound of Freedom. Recunosc, sunt de acord cu demersul autorilor și salut apariția unui discurs de acest gen (nu „discurs de gen”), care denunță și incriminează traficul de ființe umane în general și traficul de copii în special. Probabil că declarația din urmă mă aruncă în tabăra trumpiștilor, deși eu îl agreez pe Biden și l-am considerat întotdeuna pe Trump un demagog deplorabil.
Într-o excelentă carte despre intelectualitatea română sub Ceaușescu, Katherine Verdery spunea că activitatea intelectuală și cultura sunt inerent politice (nu fundamentate pe politică, ci împletite cu ea – Compromis și rezistență. Cultura română sub Ceaușescu, Humanitas, 1994, p. 40). Totuși, este regretabil faptul că am ajuns la politică atât de repede discutând despre un film care nu conține nici măcar o aluzie în acest sens. Nici măcar nu critică puterea politică, guvernul devenind un partener de încredere în lupta personajelor cu răul. Cazul lui mi-a amintit de Referendumul pentru familie din toamna lui 2018, când foarte mulți români s-au abținut de la vot de frică „să nu iasă Dragnea președinte”. Vezi Doamne, votul l-ar fi legitimizat pe Liviu Dragnea, care astăzi face cooking show-uri pe YouTube. Culmea este că mulți prieteni și colegi de-ai mei, majoritatea intelectuali, au folosit acest argument irațional pentru neprezentarea la vot, chiar dacă erau de acord cu propunerea Referendumului. „Așa s-a aruncat la gunoi un Referendum de 160 milioane de lei, ce ar fi pus la adăpost, în România cel puțin, instituția căsătoriei, dar și viitorul copiilor care merită ceva mai mult decât iadul pe pământ”, scriam în articolul din decembrie 2018. Cumva la fel s-a procedat și cu filmul Sound of Freedom, și el despre protejarea copiilor și salvarea lor dintr-un fel de iad – iadul traficului de persoane. Critica „liberală” (adică neomarxistă) a Americii aproape că l-a asimilat mișcării extremiste QAnon. Nu am timp să dezvolt subiectele QAnon, Trump și Biden aici, nici să investighez cauzele legăturilor fabricate cu filmul. Doar observ cum a devenit aproape imposibilă dezlipirea de discursul politic, așa cum se vede și în cronica unui critic britanic respectabil precum Mark Kermode, care efectiv insultă filmul și actorul titular doar pe baza presupuselor legături cu suporterii lui Trump (a se vedea comentariul aici).
Sound of Freedom nu a fost deloc un eșec, spre deosebire de Referendumul amintit. Cu un buget de aproximativ 14 milioane dolari, filmul a câștigat peste 190 milioane în 3 luni, în toată lumea. În România nu a rulat, pentru că niciun distribuitor nu l-a vrut, din motive necunoscute, dar ușor de ghicit. Interesante sunt zvonurile care circulau prin iulie, în legătură cu sabotajul la care era supus filmul în cinematografele americane, unde proiecțiile erau oprite din senin sau anulate în ultima clipă. Aceste obstacole (reale sau nu) par a-i fi întărit succesul, aproape transformându-l într-un „film interzis”. În același timp, presupuse declarații ale lui Mark Wahlberg au explodat pe YouTube, în legătură cu practici de pedofilie în care erau implicați decidenți din industria Hollywood-ului. De asemenea, Wahlberg ar fi lăudat curajul lui Caviezel și Gibson de a rupe tăcerea ce înconjoară aceste subiecte. Declarațiile nu au fost până azi clarificate de Wahlberg, deși clipurile respective au adunat milioane de vizualizări online, conturând ambianța unui război al știrilor false.
Jim Caviezel, rămas în memoria colectivă prin filmul Passion of the Christ, din 2004, joacă rolul principal în Sound of Freedom. Mel Gibson se întoarce, la aproape două decenii după acel moment crucial din cariera și viața sa (după Passion ambele au plonjat vertiginos în haos), în calitate de producător și susținător al lui Caviezel. Casa lui de producție, Icon, a distribuit Sound of Freedom. Gibson a apărut pe rețelele sociale îndemnând oamenii să meargă să vadă și… pe cine are urechi de auzit să audă.
În sine, despărțit de hype-ul mediatic și politic, filmul nu are calități artistice ieșite din comun. Intriga șochează și încearcă să trezească din amorțire conștiințele spectatorilor, dar personajele negative sunt stereotipe, acțiunea evoluează foarte previzibil, deși suspense-ul este teribil, iar forma pare subordonată în totalitate pildei de eroism oferită de realul Tim Ballard. După ce a lucrat ca agent guvernamental, Ballard a fondat o organizație nonprofit dedicată combaterii traficului de persoane și eliberării copiilor exploatați.
S-a spus că protejarea copiilor este cea mai simplă cauză pentru orice om decent, atât de simplă încât (probabil) nu merită „screen time”. Problema nu pare a fi atât de urgentă și „globală” (ca să folosesc exprimarea lui Volodîmîr Zelenski, cu referire la drepturile minorității românești din Ucraina) într-o epocă a reactivării Războiului Rece și a unor conflicte vechi de decenii, în Orientul Mijlociu. Dar Sound of Freedom demonstrează urgența și gravitatea problemei printr-un exemplu punctual: doi copii sunt trimiși la un concurs găzduit de o fostă Miss Columbia. Ei sunt răpiți, alături de alții, pentru a fi vânduți pedofililor de diverse specii și de pe diverse continente. Tim Ballard (Caviezel) pleacă în căutarea lor, iar pe drum se hotărăște să riște totul în speranța că va salva sute de copii. Fără să devină explicit, filmul târăște spectatorul în lumea infernală a traficanților cu gesturi și chipuri demonice. Îl pune pe spectator în pielea tatălui care își pierde copiii și cade pradă disperării. Replica eroului este definitorie pentru întregul film: „dar dacă ar fi copiii tăi”? Ca și în rolul iconic din filmul lui Gibson, personajul lui Caviezel coboară în infern, de unde eliberează o fetiță pentru a o reuni cu familia ei. Fetița și fratele devin sinecdoca miilor de suflete implicate într-o industrie de miliarde, întreținută de țările unde „cererea” de copii este uriașă, după cum aflăm din genericul final. S.U.A. e în topul acestor țări. Poate chiar acest generic, rușinos pentru țara de producție, a cauzat reacția de negare și respingere în media americană, deși tot american este și eroul care salvează sute de copii și contribuie la scrierea unor legi mai severe împotriva traficului de persoane. „Sunt mai mulți oameni în sclavie azi decât în orice altă epocă istorică, iar milioane din aceștia sunt copii” – mai spune cutremurătorul carton final.
Sound of Freedom nu este un film puternic doar pentru că așa spune Caviezel sau Gibson, dar fără ei mesajul nu ar mai fi ajuns la atât de mulți spectatori, iar dezbaterea s-ar fi redus considerabil. Poate și pentru că, așa cum spunea Katherine Verdery, „unele persoane beneficiază de accesul privilegiat la mijloacele de construire şi diseminare a uneia sau alteia din perspectivele asupra realităţii”, iar plasamentul lor privilegiat se bazează pe ceea ce sociologul Pierre Bourdieu numeşte „capital simbolic” (sau cultural) : cei care posedă o cantitate mai mare de capital simbolic au mai multe şanse să-şi vadă versiunea despre realitate recunoscută şi acceptată (ibid., p. 38). Într-o hărmălaie cumplită de subiecte și voci concurente, majoritatea inepte, reflecția propusă de acest film s-ar fi topit rapid. Suntem obișnuiți cu traficul de droguri, cu prostituția (altă afacere de miliarde, inclusiv în țări precum România, unde nu este legalizată), cu crime și abuzuri comise împotriva adulților, dar răul făcut copiilor nu este ceva cu care să te obișnuiești. Acest semnal de alarmă trebuie salutat și propagat.
paseist 